Aspirin Cardio, 100 mg, 28 comprimate gastrorezistente, Bayer

Contraindicatii:
Nu luaţi Aspirin Cardio 100 mg:
-Dacă sunteţi alergic la acidul acetilsalicilic, salicilaţi sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să luaţi Aspirin Cardio 100 mg, adresaţi-vămedicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Sarcina:
Dacă descoperiţi că aţi rămas gravidă în timpul tratamentului cu Aspirin Cardio 100 mg, trebuie să vă adresaţi de urgenţă medicului.
În primul şi al doilea trimestru de sarcină, Aspirin Cardio 100 mg poate fi luat numai dacă medicul v-a recomandat acest lucru.
În ultimul trimestru de sarcină, acidul acetilsalicilic, ingredientul activ al Aspirin Cardio 100 mg, nu trebuie să fie luat în doze mai mari de 150 mg pe zi, datorită unui risc crescut de complicaţii pentru mamă şi copil înainte şi în timpul naşterii (vezi secțiunea “Nu luaţi Aspirin Cardio 100 mg”). În ultimul trimestru de sarcină, doze de până la 150 mg acid acetilsalicilic pe zi pot fi luate numai în cazul în care v-a prescris medicul dumneavoastră.

Alăptarea:
Cantităţi mici de acid acetilsalicilic şi metaboliţii săi activi trec în laptele matern. Nu au fost raportate până în prezent efecte negative asupra copilului, prin urmare nu este necesar să se întrerupă alăptarea dar doza zilnică nu trebuie să depăşească 150 mg. În cazul în care luaţi doze mai mari (mai mult de 150 mg pe zi), trebuie să întrerupeți alăptarea.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu sunt necesare precauţii speciale.

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doze:
Angină pectorală stabilă și instabilă, profilaxia recidivei infarctului miocardic, după intervenţii chirurgicale vasculare, profilaxia atacurilor ischemice tranzitorii (AIT) şi a accidentului vascular cerebral (AVC)
Doza zilnică recomandată este de un comprimat gastrorezistent de Aspirin Cardio 100 mg (echivalent la 100 mg acid acetilsalicilic) pe zi.

Infarct miocardic acut:
Doza zilnică recomandată este de trei comprimate gastrorezistente de Aspirin Cardio 100 mg (echivalent la 300 mg acid acetilsalicilic) pe zi.

Profilaxia trombozei venoase profunde şi a embolismului pulmonar:
Doza zilnică recomandată este de un comprimat gastrorezistent de Aspirin Cardio 100 mg (echivalent la 100 mg acid acetilsalicilic) pe zi.

Profilaxia trombozei vaselor coronariene la pacienţii cu factori multipli de risc:
Doza zilnică recomandată este de 1 – 2 comprimate gastrorezistente de Aspirin Cardio 100 mg (echivalent 1a 100 – 200 mg acid acetilsalicilic) pe zi sau de 3 comprimate gastrorezistente de Aspirin Cardio 100 mg (echivalent la 300 mg acid acetilsalicilic) la intervale de 2 zile.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acestmedicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
– Substanţa activă este acidul acetilsalicilic. Fiecare comprimat gastrorezistent conţine acid acetilsalicilic 100 mg.
– Celelalte componente sunt:
Nucleu – celuloză pulbere, amidon de porumb
Film – copolimer de acid metacrilic-acrilat de etil 1:1, polisorbat 80, laurilsulfat de sodiu, talc, trietil citrat.

Prezentare:
28 comprimate gastrorezistente

Vitamine si suplimente - Promotii

Grăbiți-vă și obțineți reduceri la categoria Vitamine si suplimente.

Aprilie10

Pretul afisat este cu TVA si este valabil doar pentru comenzile online pe www.epharma.ro. In farmacii pretul poate varia.

13,00 lei

10 în stoc

10 în stoc

20 Oameni care urmăresc acest produs acum!
  • Ridicați din unul din punctele de lucru din Arges.
Pentru a ridica azi

Gratuit

  • Sameday Curier
Curierul Sameday va livra la adresa specificată

1-2 zile

19RON

  • Timp livrare
Comenzile se vor procesa in termen de 1-2 zile lucratoare din momentul plasarii comenzii. Comenzile vor fi expediate din depozitul farmaciei online, situat in strada aleea Dimitrie Cantemir 4, etaj parter, oras Pitesti,judetul Arges.
  • Garantie conform producatorului
  • Retur gratuit in 30 de zile la anumite produse

Mai multe detalii

Metode de plata:

Descriere

Aspirin Cardio, 100 mg, 28 comprimate gastrorezistente, Bayer

Indicatii:
Aspirin Cardio 100 mg inhibă adeziunea şi agregarea plachetelor din sânge (trombocite) şi în felul acesta previne formarea cheagurilor de sânge (trombi) în curs de dezvoltare (inhibarea agregării plachetare).
Aspirin Cardio 100 mg este utilizat la adulți:
– pentru reducerea riscului de mortalitate la pacienţii la care se suspectează infarct miocardic acut
– pentru reducerea riscului de morbiditate şi mortalitate la pacienţii cu infarct miocardic în antecedente
– pentru profilaxia secundară a accidentului vascular cerebral
– pentru reducerea riscului de atacuri ischemice tranzitorii (AIT) şi accident vascular cerebral la pacienţii cu AIT
– pentru reducerea riscului la pacienţii cu angină pectorală stabilă şi instabilă
– pentru profilaxia trombembolismului după chirurgie vasculară sau intervenţii chirurgicale, de exemplu, PTCA (Angioplastia Coronariana Percutanata Transluminala), CABG (Bypass Coronarian), endarterectomie carotidiană, şunturi arterio-venoase
– pentru profilaxia trombozei venoase profunde şi a embolismului pulmonar după imobilizare pe termen lung, de exemplu, după intervenţie chirurgicală majoră
– pentru reducerea riscului primar de infarct miocardic la persoanele cu factori de risc cardiovascular, de exemplu, diabet zaharat, hiperlipidemie, hipertensiune arterială, obezitate, fumat, vârsta înaintată
– pentru inhibarea profilactică a agregării plachetare în anevrism coronarian

Recenziile clienților

0 reviews
0
0
0
0
0

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Aspirin Cardio, 100 mg, 28 comprimate gastrorezistente, Bayer”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 2 3 4 5
1 2 3 4 5
1 2 3 4 5